Cozile umilinţei pentru alimente de la Uniunea Europeană

Cozile umilinţei pentru alimente de la Uniunea Europeană

Sute de oameni au stat la coadă la Galaţi, chiar şi şase ore, în faţa primăriei, ca să ia un pachet cu alimente de la Uniunea Europeană. Pe principul primul venit, primul servit, beneficiarii au îndurat durerile şi oboseala, ca să fie siguri că vor pleca acasă cu o cutie plină cu făină, mălai, ulei şi alte alimente de bază.

Sute de gălăţeni au umplut curtea primăriei şi au aşteptat la cozi pentru pachetele cu alimente oferite persoanelor cu dizabilităţi. Deşi sunt 7000 de oameni cu certificat de handicap în întreg oraşul, autorităţile locale au oferit numai 2300 de astfel de pachete.

Un astfel de pachet cântăreşte peste 25 kg şi conţine făină, mălai, paste, ulei, conserve, compot de fructe şi gem. Un ajutor binevenit, spun mai ales cei care au venituri foarte mici. În curtea primăriei a fost montat şi un cort unde oamenii au putut să bea apă sau ceai. Din cauza numărului mare de persoane, primăria a început programul cu trei ore mai devreme.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt