Dacă se intensifică luptele în estul Ucrainei, ne aşteptăm la un ''scenariu negru'' privind refugiaţii

 Dacă se intensifică luptele în estul Ucrainei, ne aşteptăm la un ''scenariu negru'' privind refugiaţii

Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a afirmat, marţi, că în România ar putea ajunge un grup mai mare de refugiaţi din Ucraina în situaţia în care se intensifică luptele din estul ţării vecine.

"Dacă se intensifică luptele în partea de est a Ucrainei, ne aşteptăm şi la un scenariu negru, care ar presupune intrarea în ţară a unui grup mai mare de refugiaţi din Ucraina şi asta presupune să fim pregătiţi pentru o situaţie de acest fel. Chiar dacă ar fi pace începând de mâine, Ucraina tot va avea nevoie de sprijin umanitar, pentru că o treime din ţară eu cred că e la pământ şi cu infrastructura şi cu ceea ce înseamnă alimente şi orice lucruri de primă necesitate", a declarat Lefter, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat bilanţul campaniei "Umanitatea nu are graniţe".

În perioada 27 februarie - 31 martie, Crucea Roşie Română a înregistrat donaţii totale în bani de 6.748.862 euro, dintre care 5.402.317 euro de la persoane juridice, 605.981 euro de la persoane fizice, iar prin SMS - 210.640 euro. Donaţiile online au însumat 529.924 euro.

Donaţiile în produse de la persoane juridice, aproximativ 2.150 tone, au atins suma de 1.533.365 euro, iar cele de la persoane fizice s-au ridicat la 230 de tone. Acestea au fost colectate în cele 47 de filiale ale Crucii Roşii Române şi constau în produse alimentare, produse de igienă, cazarmament, produse pentru copii, apă, hrană pentru animale şi produse de prim ajutor.

Peste 250.000 de persoane au beneficiat de informare, asistenţă umanitară şi servicii de restabilire a legăturilor de familie în toate punctele de frontieră din România, aeroporturi, gări şi pe autostrada A 1.

Totodată, 85.932 de persoane, dintre care 40% copii, din centrele de cazare ale instituţiilor publice, dar mai ales din puncte de cazare particulare au fost asistate în această perioadă.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt