Dragostea se sărbătoreşte la palat

Dragostea se sărbătoreşte la palat

La Oradea, dragostea se sărbătoreşte timp de o săptămână. Palatul Baroc şi-a deschis porţile pentru vizitatori, dar mai ales pentru îndrăgostiţi, cu ocazia săptămânii căsătoriei. Fabuloasa construcţie a fost retrocedată episcopiei romanocatolice şi reabilitată cu peste şase milione de euro, bani de la guvernul maghiar. La fel de grandioasă este şi grădina palatului. Aici sunt expuse obiecte de patrimoniu. Nu este singura clădire de patrimoniu reabilitată cu bani de la Budapesta. Aceeaşi soartă au avut-o Castelul Wesselenyi din Sălaj şi fostul sediu al Primăriei din Carei

Palatul Baroc din Oradea a fost ridicat între anii 1762 şi 1777. Impunătoarea construcţie are 100 de încăperi şi 365
de ferestre, câte una pentru fiecare zi a anului. În ultimii patru ani, a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Şase milioane de euro a investit guvernul maghiar în refacerea faţadei, dar şi a interiorului. În luna iubirii, clădirea şi-a deschis porţile pentru vizitatori. Cei care îi trec pragul în Săptămâna Căsătoriei au ocazia să admire elementele de patrimoniu din perspectiva vieţii de familie.

Veşmintele clericilor vechi de mai bine 300 de ani şi obiectele folosite în cultul liturgic i-au impresionat pe toţi. La fel şi sala în care a dormit prinţesa Sissi.

Şi grădina palatului are multe de oferit. Într-o plimbare cu 16 opriri, în faţa unor panouri, îndrăgostiţii care vin aici pot vedea care sunt principalele evenimente din viaţa unui cuplu, dar primesc şi sfaturi despre viaţa de cuplu.

Din 2010, Conferinţa Episcopilor Catolici din Statele Unite a stabilit ca la jumătatea lunii februarie să se sărbătorească săptămâna căsătoriei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt