Incendiul de pe A1 Orăştie-Deva a fost stins, circulaţia a fost reluată

Incendiul de pe A1 Orăştie-Deva a fost stins, circulaţia a fost reluată

Incendiul care a cuprins un camion pe autostrada A1, sensul Orăştie-Deva, a fost stins marţi dimineaţa de pompierii militari din Orăştie, iar traficul a fost reluat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

"În această dimineaţă, la ora 06,33, a fost anunţat prin serviciul 112 un incendiu puternic la un autocamion ce se deplasa pe autostrada A1, pe direcţia de mers Orăştie- Deva. Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Orăştie au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD", a precizat ISU Hunedoara.

Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile, autocamionul transportând produse alimentare şi băuturi alcoolice, a menţionat sursa citată.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt