Marile bănci ale lumii au finanţat distrugerea pădurilor. Care este schema prin care acestea câştigă sume mari de bani din defrişări

Marile bănci ale lumii au finanţat distrugerea pădurilor. Care este schema prin care acestea câştigă sume mari de bani din defrişări

Sectorul financiar mondial a investit peste 119 miliarde de dolari în companii implicate în defrişări masive de păduri. Potrivit unei investigaţii a organizaţiei pentru drepturile omului, Global Witness, numele unor importante bănci ale lumii apar ca fiind sursele ce sponsorizează activităţile care duc la distrugerea masivă a zonelor naturale, notează cotidianul britanic Financial Times.

Experţii Global Witness au constatat că, în cei peste cinci ani care au trecut de la semnarea Acordului Climatic de la Paris, instituţii de credit, precum BNP Paribas, Industrial and Commercial Bank of China (ICBC), JPMorgan, HSBC, Deutsche Bank sau Bank of America, au acordat sprijin financiar pentru 20 de mari companii agricole implicate în defrişări, printre care şi producătorul brazilian de carne JBS, care a încheiat zeci de acorduri financiare în perioada 2016-2020.

De asemenea, cele peste 70.000 de tranzacţii de obligaţiuni şi împrumuturi cercetate de Global Witness indică faptul că printre operaţiunile băncilor se numără finanţarea unuia dintre cei mai mari furnizori din lume de boabe de cacao, cafea, bumbac şi orez - compania din Singapore Olam International, precum şi filialele sale, suma totală a creditelor acordate ridicându-se la aproximativ 730 milioane dolari. Această companie este acuzată de distrugerea pădurilor tropicale din Gabon, stat situat în vestul Africii centrale.

De altfel, toate aceste firme au avut legături cu distrugerea pădurilor tropicale şi cu abuzurile asociate privind drepturile omului din Asia de Sud-Est, Africa Centrală şi de Vest şi Brazilia.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt