O şansă la o viaţă mai bună

O şansă la o viaţă mai bună

Peste 40 la sută dintre copiii din România nu au acces la educaţie. Provin din medii defavorizate şi încă de mici învaţă să se descurce singuri . Ei vor să meargă la şcoală, dar nu au cum. Motivul principal este reprezentat de lipsa documentelor. Practic, mulţi dintre ei nu au fost înregistraţi la naştere şi nu au certificat. Organizaţia Salvaţii Copiii încearcă să introducă cât mai mulţi copii în sistemul educaţional şi să le facă acte.

Maria are 14 ani, dar gândeşte deja ca un adult. A mers foarte puţin la şcoală, iar pentru ea cuvântul copilărie…nu
există. De mică a învăţat să se descurce singură şi să aibă grijă şi de familia ei.

Crăciunul nu reprezintă un motiv de bucurie pentru Maria… niciodată nu l-a sărbătorit. Nici măcar s-a gândit la ce vrea să îi aducă Moşul în acest an, pentru că nu a mai venit de mult la ea

Nici Alexandra nu a avut acces la educaţie. Are opt fraţi şi spune că părinţii lor nu au avut posibilitatea să îi ducă la şcoală. Acum, cu ajutorul voluntarilor de la Salvaţii Copiii, Alexandra învaţă să scrie şi să citească.

Copiii înscrişi în programuil a doua şansă iniţiat de Salvaţii Copiii primesc zilnic o masă caldă şi rechizite. Asta pentru că…părinţii lor nu îşi permit să le cumpere.

În fiecare an se strâng bani pentru aceşti copii care nu au avut până acum şansa la educaţie. În acest an a fost
înregistrat un record. În urma Festivalului Brazilor organizat de Salvaţii Copiii au fost strânşi 764 de mii de euro.

Brazii din cadrul festivalului au fost scoşi la licitaţie, iar cea mai mare sumă a fost donată pentru creaţia lui Omid
Gannadi . O firmă a oferit suma de 110 mii de euro. Iar 82 de mii de euro s-au oferit pentru bradul făcut de copiii
din cadrul ONG-ului.

Anul trecut, Salvaţi Copiii a ajutat 30 de mii de copii să meargă la şcoală.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt