Parcul de aventură, luat cu asalt de turişti

Parcul de aventură, luat cu asalt de turişti

Cei mai curajoşi turişti veniţi la Braşov în acest weekend prelungit au ales să meargă pe traseele din parcul de
aventură şi chiar să se dea cu tiroliana peste lac. Nici cei mai mici nu s-au dat la o parte de la aceasta provocare şi echipaţi corespunzător, s-au căţărat prin copaci. Chiar dacă vremea nu a prea ţinut cu turiştii, distracţia, însă, nu a lipsit.

Atenţi la instructaj, plini de adrenalină şi gata de distracţie, zeci de turişti care în acest weekend au ajuns la Braşov s-au pregătit să plece pe traseele parcului de aventură.

Parcul dispune de 16 trasee, cu grade de dificultate diferite. Cel mai înalt traseu ajunge chiar şi la 20 m. Atracţia
principală pentru turişti rămâne, însă, tiroliana de peste lac.

Mulţi dintre cei care au ajuns, în acest weekend, la munte spun că se bucură de primul concediu de care au profitat de când a început pandemia.

Deşi vremea din ultimele zile a fost extrem de ploioasă, turiştii au reuşit să se bucure din plin de tot ce are de oferit centrul ţării. Fie că au ales să viziteze obiective turistice sau să relaxeze alături de familie, în natură.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt