Poluare cu plastic: ONU se îndreaptă către un acord ''istoric''

Poluare cu plastic: ONU se îndreaptă către un acord ''istoric''

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) urmează să lanseze negocieri, miercuri, în capitala Kenyei, Nairobi, asupra unui acord "istoric" pentru combaterea poluării cu milioane de tone de deşeuri din plastic ce ameninţă biodiversitatea mondială, informează AFP.

Adunarea ONU de Mediu a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA), cel mai înalt organism internaţional pe acest subiect, care reuneşte în prezent delegaţi din 175 de ţări, urmează să adopte o rezoluţie în această după-amiază pentru a "pune capăt poluării cu plastic", prin crearea unui "Comitet de negociere interguvernamental", însărcinat cu elaborarea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic până la sfârşitul anului 2024.

"Este o zi care trebuie scrisă în cărţile de istorie", a declarat preşedintele Adunării, ministrul norvegian al Mediului, Espen Barth Eide, deschizând ultima zi de lucru.

"Vom antama procesul extrem de important de negociere a unui tratat puternic de interzicere a poluării cu plastic", a subliniat oficialul, amintind legătura dintre criza climatică şi natură, "ambele la fel de importante (...), neputând-o rezolva pe una în detrimentul celeilalte".

Textul trebuie să stabilească o agendă foarte largă pentru discuţiile asupra unui tratat.

Negociatorii vor trebui să analizeze în special "ciclul de viaţă" complet al plasticului, adică impactul producţiei, utilizării, deşeurilor, reciclării...

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt