Raluca Turcan: Primele 30.000 de pensii speciale din România au valori cuprinse între 30 şi 50.000 de lei

Raluca Turcan: Primele 30.000 de pensii speciale din România au valori cuprinse între 30 şi 50.000 de lei
INQUAM Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

În România sunt peste 100.000 de beneficiari de pensii speciale uriaşe, în timp ce pensia medie pentru cinci milioane de pensionari, este undeva la 1752 de lei pe lună, a declarat la Prima News Raluca Turcan.

„Vârsta de pensionare pentru primele 30.000 de pensii speciale din România, care au valori cuprinse între 30 şi 50.000 de lei, este foarte mică, de 50-51 de ani. Acolo nu intră funcţionarii din sistemul de apărare şi ordine publică, acolo “avem pensii ocupaţionale, ne-am armonizat legislaţia cu cea a ţărilor din jur”, a spus Turcan.

Ea a precizat că pensiile speciale nu dispar cu noua legislaţie, doar sunt aduse mai aproape de contributivitate.

“Am introdus legislaţia pe pensiile speciale ca obligaţie de reformă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în paralel cu legislaţia pe pensii din sistemul public şi salarizare. Sunt trei domenii unde problemele sunt cangrenate în decursul timpului, unde s-au făcut peticeli şi unde mai mult s-au înfundat lucrurile decât au fost scoase la suprafaţă. Termenul pentru finalizarea acestei legislaţii noi pe pensii speciale, unde, atenţie, nu dispar pensiile speciale, pentru că acolo sunt oameni totuşi care au muncit o viaţă întreagă, sunt pensii care în mod normal trebuie aduse cât mai aproape de contributivitate, aşa cum este ea rezultată din legislaţie. Termenul era undeva decembrie şi deja există o întârziere mare, îngrijorătoare, pentru că dacă nu se îndeplineşte acest jalon de reformă, riscăm să pierdem bani din PNRR”, a mai declarat fostul ministru al Muncii.

Întrebată dacă am putea vorbi de contributivitate la ceea ce denumim pensii speciale, Raluca Turcan a răspuns: “Există, să spunem, două perioade de timp. Una este pentru cei care sunt deja în pensie şi una este pentru cei care sunt în activitatea profesională. Pentru cei care sunt în activitatea profesională lucrurile trebuie aşezate de comun acord cu ei pentru că dacă vii în forţă şi faci ceva împotriva lor riscăm depopularea unor sisteme foarte importante: sistemul judiciar, corpul diplomatic, iar pe partea cealaltă putem să asistăm la lucruri similare şi pe sistemul de apărare şi ordine publică, unde ar fi un adevărat dezastru. De aceea, acolo pot fi introduse şi aşa am şi lăsat proiectul în lucru la minister, perioade de aşezare a sistemelor din interior, astfel încât contributivitatea să se apropie de un nivel al pensiilor care să fie raportat la veniturile persoanelor care au lucrat în domeniile respective, iar pentru cei care se află în momentul de faţă în pensie, din punctul meu de vedere, nu există o altă soluţie pentru a aduce echitatea decât o recalculare a pensiilor”, a mai declarat Raluca Turcan.

Ea a mai precizat că pensiile trebuie aşezate într-un sistem în care cele mici să crească mai mult decât cele mari.

“De altfel, pe legislaţia din sistemul public de pensii, tot în PNRR, am introdus şi recalcularea tuturor pensiilor din sistemul public. Întâi am făcut digitalizarea, adică am introdus toate datele în format electronic. Am pregătit legislaţia astfel încât perioade în care oamenii au contribuit, de exemplu, prin ore suplimentare, acord global, dar nu le-au fost luate în calculul pensiilor să intre în calculul pensiilor şi în felul acesta pensiile cresc, pensiile mici cresc mai mult şi după finalizarea procesului de digitalizare şi lege nouă să ajungem la o recalculare a tuturor pensiilor din România. Deci la finalul acestei perioade în care clasa politică trebuie să răspundă aşteptării fireşti din societate de a pune ordine în sistemul de pensii publice şi speciale, va trebui să avem următorul lucru: pensiile publice aşezate într-un sistem în care pensiile mici să crească mai mult decât pensiile mari. Atenţie! Nu scade nicio pensie din sistemul public şi cele care sunt în momentul de faţă mai mari o să crească mai puţin. În felul acesta sunt mai mulţi beneficiari de pensii mărite, iar pensiile din sistemul special să fie aduse cât mai aproape de contributivitate şi, la final, toate să fie într-un sistem electronic”, a mai declarat Raluca Turcan.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt