România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi a transportului animalelor vii; ar afecta grav fermierii

România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi a transportului animalelor vii; ar afecta grav fermierii

România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi a transportului animalelor vii iar aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români, a arătat miercuri ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros.

"România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului şi a transportului animalelor vii. Aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români. Sunt de acord cu faptul că toate condiţiile de bunăstare animală, inclusiv cele din timpul transportului trebuie respectate, de toate ţările membre. România are o legislaţie actualizată, care prevede monitorizarea respectării condiţiilor de bunăstare în timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinaţie. Suntem singura ţară europeană care avem o asemenea reglementare", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a amintit, în context, că este iniţiatorul Legii 150/2020, act normativ care prevede prezenţa obligatorie la bord a personalului medical veterinar care să monitorizeze starea de sănătate şi condiţiile de bunăstare a animalelor, să ofere asistenţă medicală dacă este nevoie şi să completeze un raport zilnic şi unul la finalul transportului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt