S-a deschis sezonul la pescuit şi grătare

S-a deschis sezonul la pescuit şi grătare

După trei saptamani de post şi restricţii alimentare, creştinii ortodocşi au avut astăzi prima dezlegare. De Buna Vestire au avut voie să mănânce peşte. Prăjit sau în saramură, plachie sau fript, peştele a fost nelipsit de pe masa românilor. Aşa că s-a dat drumul la grătare şi ceaune peste tot în ţară.

La Galaţi s-a dat dezlegare şi la pescuit. Aşa că amatorii s-au înghesuit la Balta Zatun pentru a avea ce să pună pe grătare. Unii au avut noroc, alţii nu. A contat, însă, distracţia.

Şi în centrul ţării, la Sibiu, oamenii au petrecut la gratare de buna vestire. La fel ca la Galaţi, mulţi au vrut să prindă singuri peştele de la masa de prânz. Pe litoral, la Constanţa, dezlegarea la peste a fost un motiv de bucurie pentru proprietarii de restaurante cu specific pescăresc. Fiecare bucatar are reţeta sa favorită. Bibanul de mare, de exemplu, se pregăteşte repede si are gust deosebit.

De Buna Vestire, spun bătrânii, e bine să punem pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor, care ne vor veghea tot restul anului. Este ziua în care Arhanghelul Gabriel a anunţat-o pe Maica Domnului că-l va naşte pe Iisus . Următoarea sărbătoare din calendar cand crestinii au dezlegare la peste este de sărbătoarea Floriilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt