Specialist în Resurse Umane: Începe să se ducă în ceaţă trendul de a lucra doar de acasă

Specialist în Resurse Umane: Începe să se ducă în ceaţă trendul de a lucra doar de acasă

Unii angajaţi sunt mai productivi când lucrează de acasă, dar alţii au nevoie să vină la birou şi există teste de evaluare care îi pot deosebi, a declarat la Prima News specialistul în HR Doru Dima.

„Sunt job-uri care nu se pot face de acasă. Trendul de lucrat de acasă începe să se ducă în ceaţă din cauza lipsei relaţiilor sociale, a interacţiunii, scăderea şanselor de a fi promovat, pentru că nu eşti văzut. Un mix între munca de acasă şi de la birou este soluţia bună. Companiile trebuie să se concentreze asupra a ceea ce are de făcut angajatul şi nu de unde face”, a spus Dima.

Specialistul în HR Oana Botolan a arătat că nu există o soluţie care să se potrivească tuturor angajaţilor.

„Oamenii au nevoi diferite în momente diferite ale vieţii lor. Faptul că ştii că poţi lucra de acasă e un confort psihic, chiar dacă te duci la serviciu. Dacă trendul este de lucru hibrid în industria ta, trebuie să te aliniezi”, a mai spus Botolan.

Afla mai multe despreangajaticompaniiresurse umane
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt