Turiştii, avertizaţi: Risc însemnat de avalanşe în mai multe zone de munte

Turiştii, avertizaţi: Risc însemnat de avalanşe în mai multe zone de munte

Potrivit Administaţiei Naţionale de Meteorologie, este risc însemnat de avalanşe în munţii Făgăraş, Bucegi, Rodnei, Parâng-Şureanu, Ţarcu-Godeanu şi Călimani-Bistriţei-Ceahlău.

Meteorologii avertizează că de sâmbătă, de la ora 20:00, până luni, la ora 20:00, este risc însemnat de avalanşe în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

În Munţii Făgăraş, s-a depus un strat instabil de zăpadă, ce depăşeşte pe alocuri 30-40 de centimetri, dar sunt şi numeroase plăci de vânt pe versanţii sudici, estici şi sud-estici, în zona crestelor. Pe văi şi în locurile adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă, care depăşesc 2 metri.

Stratul instabil poate ceda în special la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat şi în mod spontan, pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanşări de avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari.

Riscul de avalanţă este însemnat, la fel ca în zonele de sub 1.800 de metri altitudine. La altitudini mai mici de 1.500 de metri, pe fondul vremii mai calde şi al precipitaţiilor mixte, stratul va continua să se topească lent. Pe pantele mai înclinate, la supraîncărcări mari, se pot declanşa izolat avalanşe de mici dimensiuni, în zonele cu depozite mai însemnate de zăpadă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt