Vinul, nelipsit de sărbători

Vinul, nelipsit de sărbători

De pe mesele festive de sărbători nu trebuie să lipsească un vin bun! Cele mai căutate soiuri sunt vinurile albe şi cele roşii seci, dar şi vinurile spumante, numai bune de savurat la cumpăna dintre ani. Iar dacă în spatele etichetei se află şi o poveste de succes, calitatea băuturii e garantată.â

Licoarea lui Bachus, potrivit tradiţiei, este nelipsită de pe mesele îmbelşugate ale românilor de sărbători. Specialiştii spun că vinul, cu cât este mai vechi, cu atât este mai bun, însă şi tradiţia de zeci de ani a cramelor şi secretele transmise din generaţie în generaţie au greutate.

Această cramă de lângă Tuluceşti, judeţul Galaţi, a fost înfiinţată în pademie, însă are în spate o tradiţie de zeci de
ani. In 1987 bunicul actualilor proprietari ai cramei a obtinut premii internaţionale, iar in 2020 , cand abia se deschisese crama, nepotii i-au călcat pe urme.

Proprietarii au lansat chiar şi o gamă special creată pentru sărbători.

Iar povestea continuă cu succes. Via are 45 de hectare si doar pentru podgorii s-a accesat un program European in valoare de 1 milion de euro.

Tot cu fonduri europene a fost înfiinţată şi crama.

Şi în Vrancea, proprietarii de crame abia fac faţă cererii ridicate. În judeţul cu cea mai mare suprafata de viţă de vie, de aproximativ 26. 000 hectare, sunt multe podgorii celebre, aşa că, cei care vor să ciocnească un pahar de vin de Crăciun sau de Revelion, au de unde alege. Ştefan Sîchin deţine 25 de hectare de viţă de vie, iar anul acesta, roadele au fost bogate.

Iar pentru o masa festiva in care predomina carnea de pui si de peste sunt recomandate vinurile albe sau rose.

Preţul pentru o sticlă de vin porneşte de la 17 lei. Specialiştii recomandă, de asemenea, să consumăm alcool
în cantităţi moderate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt