Speranţă pentru medicii din Argeş

Speranţă pentru medicii din Argeş

Pentru medicii din judeţul Argeş, sfârşitul de an vine cu cel mai mare cadou despre care spun că este salvarea. Spitalul Judeţean a fost în ultimele 9 luni locul în care s-au dus unele dintre cele mai grele lupte pentru viaţă. În curtea unităţii medicale a fost amenajată şi o unitate mobilă de terapie intensivă pentru cazurile grave de pacienţi infectaţi cu SARS COV 2 care n-au contenit să vină. Primul cadru medical
imunizat cu serul anti covid a fost Cristina Neculcea, medic primar în Boli Infecţioase. Pe cât de mare a fost aşteptarea, pe atât de mari au fost emoţiile.

Tot astăzi s-a vaccinat şi directorul medical al spitalului, doctorul Gabriel COPĂCIAG care este şi coordonatorul campaniei.

Pentru unii dintre cei mai expuşi oameni din prima linie, angajaţii de la ambulanţă, vaccinarea înseamnă cel mai mare pas spre normalitate din ultimul an.

Până acum, la nivel naţional, aproape 6 mii de cadre medicale s-au vaccinat împotriva virusului sars cov 2, iar autorităţile speră ca până la începutul lunii februarie să se încheie etapa de imunizare a personalului medical.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt