Apetitul pentru vaccinare, un foc de paie

Apetitul pentru vaccinare, un foc de paie

Susţinut de vouchere şi mesaje alarmiste, entuziasmul românilor pentru vaccinare a fost un foc de paie. Numărul
celor care calcă pragul centrul de imunizare scade de la o zi la alta. Secţiile de terapie intensivă din întreaga ţară sunt însă în continuare arhipline, iar numărul deceselor zilnice se menţine constant peste pragul de 400.

În ultimele 24 de ore, mai puţin de 20 de mii de români s-au vaccinat cu prima doză. Numărul tot mai mic al celor dornici de imunizare se vede cu ochiul liber în centrele de profil.

De ieri , oamenii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson îşi pot face şi rapelul cu o doză de la acelaşi producător. În mod normal, vestea ar fi trebuit să aducă mii de oameni la vaccinare. Nu s-a întâmplat aşa.

Medicii repetă la nesfârşit. Vaccinul este singura armă pe care o avem în lupta cu pandemia.

Specialiştii spun că rata mică de vaccinare din România se reflectă în cele mai negre statistici. Doar în ultimele 14 zile 6500 de oameni au fost răpuşi de virus. Peste 5 mii erau nevaccinaţi.

În aceste condiţii rămânem la coada clasamentului european când vine vorba de imunizare. Şi pe primele locuri dacă numărăm decesele. Într-o situaţie similară se mai află doar vecinii bugari. Sofia a raportat astăzi un număr record de victime. 334 de oameni au fost ucişi de SARS COV 2.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt