Cele mai multe cazuri noi de COVID - în Capitală (807) şi în judeţele Timiş (343) şi Cluj (335)

Cele mai multe cazuri noi de COVID - în Capitală (807) şi în judeţele Timiş (343) şi Cluj (335)

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti - 807 şi în judeţele Timiş - 343, Cluj - 335, Galaţi - 297, Bihor - 279, Teleorman - 267, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Călăraşi - 39, Satu Mare - 53, Mehedinţi - 55, Botoşani - 59.

Capitala are o incidenţă de 8,89 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de zilele anterioare.

Judeţul Ilfov se situează pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa infectărilor cumulată la 14 zile, cu 10,57 cazuri la mia de locuitori.

Incidenţe mari înregistrează şi judeţele Bihor - 9,92, Arad - 8,74, Braşov - 8,33, Cluj şi Prahova - 8,31, Alba - 8,19.

Aproape toate judeţele se află în zona roşie (peste trei cazuri la mia de locuitori), mai puţin Suceava (2,62).

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt