CNSU va decide miercuri noile restricţii pentru valul 5. Surse: Vor fi acceptate doar măştile chirurgicale sau FFP2

CNSU va decide miercuri noile restricţii pentru valul 5. Surse: Vor fi acceptate doar măştile chirurgicale sau FFP2

Autorităţile vor decide, miercuri, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), noile restricţii şi măsuri care se vor aplica în contextul valului 5 al pandemiei de Covid-19 din România. Astfel, conform surselor din Guvern, printre măsurile propuse şi discutate se numără purtarea obligatorie şi corectă a măştii chirurgicale sau tip FFP2 în toate spaţiile publice închise şi deschise, cu excepţii.

Printre măsurile noi propuse de CNSU se numără şi obligaţia ca doar masca de protecţie de tip medical sau FFP2 să fie folosită, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne. Aceasta înseamnă că măştile textile nu vor mai fi acceptate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt