Cum se pregătesc autorităţile pentru valul 5

Cum se pregătesc autorităţile pentru valul 5

25 de mii de infectări zilnice, peste cel mult o lună de acum înainte. Este previziunea îngrijorătoare făcută de autorităţile din sănătate. România intră în valul 5 cu o rată scăzută de vaccinare. Grav este că cei mai vulnerabili, adică cei care au comorbidităţ sunt imunizaţi în proporţie de doar 35%. Pentru a încerca să ţină sub control explozia de cazuri, Ministrul Sănătăţii a anunţat ce măsuri ia în acest sens. Profesorul Rafila a spus că doreşte să evite lock-down-ul şi să ţină şcolile deschise.

Autorităţile au explicat, astăzi, că sunt 3 scenarii posibile pentru valul 5: unul optimist, altul mediu şi unul pesimist. Primul scenariu se referă la o rată de creştere a cazurilor de 10% zilnic, cu o rată mai mică de spitalizare. Al doilea scenariu pleacă de la o rată de spitalizare de 20%, iar în cel de-al treilea scenariu, care este o asociere între cele două, vor fi mai multe cazuri la terapie intensivă. 12,5 la sută ar necesita internare în ATI.

Varianta Omicron se răspândeşte rapid, iar vaccinarea nu decurge aşa cum ar trebui, spun specialiştii. Aproximativ 60% din populaţia vulnerabilă, adică cei peste 65 de ani sau cu boli cronice, nu este vaccinată. Şi numai 25% dintre cei care au fost imunizaţi cu doza completă au efectuat şi doza booster. Cu aceste date pe care le au specialiştii, autorităţile şi-au asumat 3 mari obiective pentru perioada următoare: evitarea unui lockdown şi a închiderii şcolilor, dar şi reducerea numărului deceselor.

În prezent, Alexandru Rafila a anunţat că sunt complet funcţionale la nivel naţional 2.805 paturi de ATI, care au
echipamente şi personal. Ministrul Sănătăţii a mai adus în discuţie şi măsurile menite să ţină sub control valul 5. În acest sens fost înfiinţată o structură de coordonare a asistenţei medicale la nivelul ministerului Sănătăţii. Va fi pusă la dispoziţia oamenilor lista centrelor de testare şi evaluare care există în fiecare judeţ. Va fi extinsă capacitatea de testare, pentru că ieri a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care face posibilă extinderea testării la nivelul cabinetelor medicilor de familie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt