Franţa interzice călătoriile neesenţiale pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie

Franţa interzice călătoriile neesenţiale pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie

Franţa interzice călătoriile neesenţiale pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie, de teama răspândirii variantei Omicron, care provoacă un număr record de cazuri de îmbolnăviri. Potrivit noilor reguli, nerezidenţii care vin din Marea Britanie pot intra pe teritoriul francez doar dacă „au un motiv întemeiat”. De asemenea, toţi călătorii care se întorc din Regatul Unit trebuie să prezinte un test COVID negativ şi să intre în carantină pentru cel puţin două zile, scrie BBC.

Începând de sâmbătă, persoanele care vin din Marea Britanie, atât cele nevaccinate, cât şi cele vaccinate, vor avea nevoie de un motiv esenţial pentru a intra în Franţa, au anunţat joi autorităţile franceze, interzicând astfel călătoriile în scop turistic.

De la aceste măsuri sunt exceptaţi cetăţenii francezi care se întorc în Franţa şi cetăţenii britanici rezidenţi în Franţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt