Intenţia de vaccinare în România este tot mai mică

Intenţia de vaccinare în România este tot mai mică

Depinde de noi cât de mare va fi intensitatea valului 4 al pandemiei. Andrei Baciu, vicepreşedintele Comitetului
Naţional pentru Vaccinare spune că o rată mare a imunizării va face ca valul 4 să nu lovească România cu aceeaşi
intensitate ca valul 3. Pentru asta există şi o strategie. Echipele mobile de vaccinare vor merge şi în cele mai neaccesibile locuri pentru a-i vaccina pe oameni.

Valul 4 al pandemiei a ajuns deja în Marea Britanie, iar spre toamnă autorităţile aşteaptă ca şi România să se confrunte cu o nouă creştere a cazurilor de covid19. Însă, de această dată există o competiţie între rapiditatea cu care apar noi tulpini şi se răspândesc în comunitate şi cât de repede românii ajung la o imunizare colectivă.

Nu se ştie însă cât de intens va fi valul 4 pentru că totul va depinde şi de ce rată de vaccinare va avea ţara noastră în momentul în care va lovi.

Din păcate însă, intenţia de vaccinare a scăzut. Aşa că autorităţile au pus la cale un plan prin care să îi convingă pe oameni să se imunizeze.

Aşadar echipe mobile se vor deplasa în mediul rural, unde accesul la vaccinare este dificil, pentru a-i informa şi imuniza pe doritori. Accesul la vaccin în România însă este mult mai facil ca în alte ţări.

Şi în Italia oamenii aşteaptă de câteva luni să le vină rândul la vaccinare.

Iar dacă alţii nu au doze suficiente, România donează sau revinde dozele care urmează să expire.

În ultimul timp a apărut şi o altă problemă. Persoanele care se vaccinează cu prima doză într-o altă ţară şi vin să facă rapelul în România nu primesc un certificat care să dovedească faptul că au finalizat schema de vaccinare.
Lucru care îi împiedică să călătorească sau să aibă acces la evenimente unde pot merge doar persoanele vaccinate complet.â

Practic fiecare persoană care se află în această situaţie va primi în curând şi un certificat care să dovedească
vaccinarea completă. În România peste 4 milioane 650 de mii de persoane s-au vaccinat, dintre care aproape 4 milioane 400 de mii au schema completă de imunizare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt