Masca, un deşeu periculos

Masca, un deşeu periculos

Măştile sanitare şi-au făcut loc în viaţa noastră acum aproape 2 ani. În tot acest timp,fiecare dintre noi a purtat sute, sau chiar mii de astfel de echipamente de protecţie. Cu toate astea, realitatea arată că nu ştim ce ar trebui să facem cu măştile folosite. Majoritatea oamenilor le aruncă la coşul de gunoi, fără să ştie care sunt pericolele cu care acest gest vine la pachet.

Masca de protecţie face parte din categoria deşeurilor periculoase, la fel ca medicamentele expirate sau erbicidele. Cu toate acestea, străzile sunt pline de măşti aruncate la întâmplare. Prea puţini sunt cei care aruncă o mască folosită într-un centru special. În Bucureşti de pildă, există doar câteva supermarketuri în care se colectează măştile, dar oamenii abia dacă au auzit de ele.

Specialiştii atrag atenţia că a arunca o mască la voia întâmplării, poate fi un real pericol.

Masca chirurgicală este confecţionată din mai multe tipuri de plastic, rezistente în timp. Asta înseamnă că dacă ajunge la groapa de gunoi, rămâne acolo şi câteva sute de ani.

Cele câteva locuri care colectează măşti, le trimit apoi spre valorificare şi sunt folosite la producţia de energie. Astfel se reduce impactul asupra mediului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt