Parlamentul European: Certificatul digital UE va contribui la ridicarea restricţiilor. Libera circulaţie nu trebuie să fie afectată

Parlamentul European: Certificatul digital UE va contribui la ridicarea restricţiilor. Libera circulaţie nu trebuie să fie afectată

Membrii Parlamentului European s-au reunit în sesiune plenară la Strasbourg şi au susţinut într-o dezbatere că certificatul digital UE privind COVID-19 va contribui la ridicarea restricţiilor, atenţionând că libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni nu trebuie să fie afectată, potrivit unui comunicat al legislativului Uniunii Europene.

Certificatul urmăreşte să permită călătorii mai simple şi mai sigure, oferind dovada că cineva a fost vaccinat, a avut un test negativ la COVID-19 sau s-a vindecat după infectarea cu SARS-CoV-2. Infrastructura necesară este disponibilă şi 23 de ţări sunt pregătite tehnic, iar nouă dintre acestea emit şi verifică deja cel puţin un tip de certificat.

"Toţi cetăţenii din Uniunea Europeană se aşteaptă pe bună dreptate să folosească acest sistem la începutul verii, iar statele membre trebuie să se conformeze", a declarat în cadrul dezbaterii eurodeputatul olandez Jeroen Lenaers (grupul Partidului Popular European), potrivit căruia "cetăţenii europeni doresc [...] să vedem în fine coordonare şi predictibilitate la graniţele noastre interne".

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt