Pfizer cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin

Pfizer cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin

Pfizer vrea să ceară autorizarea pentru cea de-a treia doză a vaccinului în Statele Unite şi Europa. Compania spune că, în urma unor teste efectuate, a constatat că a treia doză administrată la 6 luni oferă protecţie chiar şi de 10 ori mai mare, asta în contextul în care varianta Delta ameninţă statele din întreaga lume şi cel mai probabil va deveni tulpina predominantă. Din cauza noii mutaţii a virusului, România a impus măsuri suplimentare pentru destinaţii turistice preferate de români, cum ar fi Spania sau Cipru.

Din toamnă, cei care s-au vaccinat complet deja cu Pfizer ar putea să meargă la centrele de vaccinare pentru a se
imuniza cu o a treia doză. Compania producătoare a anunţat că va cere curând autorizarea acestei proceduri atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană.

Pfizer şi BioNtech spun că rezultatele testelor privind a treia doză sunt încurajatoare. Administrarea serului ar spori nivelul de anticorpi chiar şi de 10 ori.

Medicii spun că cei care s-au vaccinat complet sunt în continuare protejaţi într-o mare măsură în faţa infecţiei cu
tulpina Delta. În România, peste 3 milioane şi jumătate de persoane au fost imunizate cu schema completă de vaccinare Pfizer. Zilnic, aproximativ 4 mii de persoane continuă să se imunizeze cu acest ser.

În România, la Dorohoi un bărbat s-a vaccinat cu a treia doza de la Pfizer încă de acum două luni. Este adevărat că el e cercetat pentru fals în declaraţii.

Varianta Delta a virusului îşi face simţită prezenţa în mai multe ţări din Europa. Iar autorităţile române se pregătesc de ce e mai rău.

Numărul mare de infectări cu varinata delta a coronavirusului a determinat autorităţile din Portugalia să ia măsuri drastice. Clienţii hotelurilor şi restaurantelor sunt obligaţi să prezinte certificatul de vaccinare la intrarea în aceste localuri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt