Prefectul Capitalei: Petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici măcar acasă

Prefectul Capitalei: Petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici măcar acasă

Petreceri acasă nu pot fi făcute în noaptea de Înviere, la fel cum nu sunt posibile nici în cluburi, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, întrebat luni seara, la Digi24, dacă există reguli pentru numărul maxim de persoane în cazul unor petreceri acasă.

Carantina de noapte se ridică de Înviere şi există temerea că oamenii vor merge la petreceri, poate chiar în cluburi. Cluburile sunt închise, n-ar trebui să funcţioneze, evident că dacă vor fi descoperite astfel de lucruri, vor fi sancţionate aspru, iar cluburile vor fi închise şi activitatea suspendată pe o perioadă mai lungă, a spus prefectul Capitalei.

„Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările şi aşa mai departe”, a declarat Alin Stoica. „Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans şi aşa mai departe”, a adăugat prefectul.

„Cel mai bine ar fi să limităm numărul de persoane cu care ne întâlnim”, a recomandat oficialul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt