Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că eşecul campaniei de vaccinare e rezultatul „asocierii actului medical cu micii şi berea”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că eşecul campaniei de vaccinare e rezultatul „asocierii actului medical cu micii şi berea”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasila Bănescu, spune că eşecul campaniei de vaccinare anti-coronavirus din România este rezultatul „asocierii actului medical cu mititeii şi berea”, dar şi a lipsei de comunicare şi a unui dialog inter-instituţionalizat, conform Hotnews.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că la eşecul campaniei de vaccinare din România au contribuit „afirmaţiile triumfaliste legate de învingerea fără recurs a pandemiei” dar şi „demonetizarea sistemului medical prin asocierea lui cu mititeii sau cu berea”.

„În legătură cu ispita pe care o cunosc cei care critică cultele religioase pentru nereuşita campaniei de vaccinare, cred că nu mai e un secret pentru nimeni şi acum putem descifra toţi, detaşaţi dar şi întristaţi faţă de ceea ce se întâmplă, care au fost cauzele demobilizării publice: afirmaţii triumfaliste legate de învingerea fără recurs a pandemiei în momente în care aceasta chiar îşi adunau forţele

Apoi, demonetizarea actului medical, care a fost în opinia mea şi a unor medici – oameni importanţi pe care îi stimez şi care mi-au confirmat acest lucru- asocierea unui act medical cu mititeii sau cu berea. Asta a contribuie la demonetizarea în mentalul public al unui act medical atât de curat cum e un vaccin în sine”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt