Rafila: Nu ştiu dacă trebuie să discutăm despre această segregare între spitalele publice şi cele private, adică să optezi dacă să lucrezi într-un loc sau altul / Ne gândim cum să facem să împiedicăm direcţionarea pacienţilor de la stat la privat

Rafila: Nu ştiu dacă trebuie să discutăm despre această segregare între spitalele publice şi cele private, adică să optezi dacă să lucrezi într-un loc sau altul / Ne gândim cum să facem să împiedicăm direcţionarea pacienţilor de la stat la privat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, apreciază că nu ar trebui să existe o segregare între spitalele publice şi cele private, în privinţa medicilor care lucrează în aceste unităţi sanitare. Ministrul a subliniat că este, totuşi, o problemă când pacienţii care merg la stat sunt direcţionaţi spre privat, eventual la acelaşi medic.

Rafila a declarat, duminică seară, la Prima News, că este problema fiecărui medic unde mai lucrează după cele 8 ore lucrate în spitalul public unde este angajat.

”Cred că este o dezbatere oportună, nu ştiu dacă astăzi trebuie să discutăm despre această segregare între spitalele publice şi cele private, adică să optezi dacă să lucrezi într-un loc sau în alt loc, pentru că s-ar putea să existe o anumită barieră legislativă sau chiar constituţională în acest sens. Până la urmă, un om care lucrează 7 sau 8 ore într-un spital public, este problema lui ce face în următoarea perioadă”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la traseul pacientului.

”Dar cred că am putea să lucrăm pe mai multe paliere. Una ar fi legată de respectarea programului de lucru, care trebuie să se desfăşoare integral în spitalul public şi evident că ulterior cineva poate să lucreze într-o altă instituţie medicală care poate să fie şi privată. Şi al doilea lucru care cred că este, de asemenea, la fel de important, este legat de traseul pacientului. Adică dacă un pacient este consultat de către un medic într-un spital sau într-un ambulatoriu al unui spital public, el trebuie să rămână în spitalul public. Dacă merge la privat, eventual la acelaşi medic, lucrul ăsta nu este deloc în regulă pentru că acolo este clar vorba despre o direcţionare a pacientului. Ne gândim cum să facem să împiedicăm această direcţionare a pacienţilor. Adică dacă pacientul se prezintă de novo la spitalul privat este opţiunea lui, mai ales că coplata în sistemul privat de multe ori este substanţială, ea este posibilă doar pentru unii dintre pacienţi. Noi trebuie să putem să oferim servicii medicale tuturor, chiar dacă nu au bani pentru coplată şi lucrul ăsta trebuie să se întâmple în spitalul public”, a subliniat Alexandru Rafila.

Cazurrile grave sunt rezolvate, în final, la spitalele publice, nicidecum la cele private, a menţionat Rafila.

”În plus, spitalele publice sunt cele care rezolvă cazurile grave, cazurile ameninţătoare de moarte pentru că toate complicaţiile şi costurile aferente îngrijirii medicale se întâmplă în spitalele publice. Trebuie să fim conştienţi că dacă producem această segregare în condiţiile unei anumite limitări a numărului de personal medical, s-ar putea să rămânem în anumite spitale publice fără personal medical. Tine de managementul spitalelor publice să se respecte programul de lucru. Acesta trebuie să fie integral, pe durata celor 7 ore care sunt obligatorii pentru medic. O să vedem cum facem încât şi aceste gărzi care trebuie efectuate, să fie efectuate în integralitatea lor şi dacă cineva are opţiunea pentru a lucra în sistemul privat, lucrul acesta să se întâmple după programul de lucru. Pentru că dacă există un medic care are program de lucru până la ora 15.00 şi el oferă deja consultaţii la ora 12.00 în sistemul privat, atunci înseamnă că avem o problemă”, a mai adăugat Alexandru Rafila.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt