Risc de pierdere a unui aparat de radioterapie din cauza întârzierilor în construirea buncărului

Risc de pierdere a unui aparat de radioterapie din cauza întârzierilor în construirea buncărului

Viceprimarul liberal al municipiului Timişoara, Cosmin Tabără, i-a cerut primarului delegarea atribuţiei de monitorizare a lucrărilor la buncărul în care va fi montat un nou aparat de radioterapie necesar tratării bolnavilor oncologici, întrucât lucrările sunt mult întârziate şi există riscul de a se pierde aparatul de 5.000.000 de euro.

"I-am cerut primarului să-mi delege atribuţia de a mă ocupa personal de acest lucru şi vă garantez că până la 15 martie va fi aparatul în incinta respectivă. Laboratorul de radioterapie al Spitalului Municipal Timişoara este un proiect început în urmă cu trei ani şi suntem pe cale de a pierde un contract de 5.000.000 de euro şi nu atât banii, cât aparatul de radioterapie, care salvează vieţi, pentru că nu este gata buncărul, pentru că nu s-a lucrat şi nu a fost supervizat", a declarat, luni, Cosmin Tabără.

Viceprimarul a explicat că între Crăciun şi Revelion a fost sesizat de Ministerul Sănătăţii şi a avut întâlniri cu constructorul şi cu câţiva oameni din primărie pentru repornirea lucrărilor.

"Ne-am luat angajamentul că până la 1 martie terminăm lucrurile acolo, pentru a nu pierde aparatul de radioterapie, vital pentru Timişoara, să nu mai mergem la Cluj sau la Oradea. Colegii din Oradea îmi spuneau că ei au bază, dar nu au medici. Noi avem medici, dar nu avem bază. Când ţi se oferă 5.000.000 de euro şi aparatul în sine, noi nu am putut face în cinci ani un spaţiu în care să-l punem. Nu este necesară o clădire imensă, ci este vorba despre două-trei camere în care plouă, este igrasie", a detaliat Cosmin Tabără. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt