Spitalul din Leţcani încă aşteaptă redeschiderea

Spitalul din Leţcani încă aşteaptă redeschiderea

În plină criză sanitară, în care fiecare pat de ATI contează, spitalul mobil de la Leţcani încă nu este funcţional! Unitatea modulară ,care a costat 13 milioane de euro, este închisă de la jumătatea lunii ianuarie. Şeful DSP Iaşi spune că, totuşi, acest lucru ar putea fi posibil la sfârşitul acestei săptămâni. Echipele ISU verifică acum instalaţia de oxigen dar şi toate echipamentele din acest spital, pentru a se asigura că toate funcţionează cum trebuie.

Pentru a fi redeschis spitalul modular de la Leţcani, trebuie finalizate, în primul rând, aspectele juridice de preluare a acestuia de către ISU şi stabilirea unui parteneriat cu Spitalul de Boli Infecţioase, care va avea managementul medical al unităţii respective, spune şeful DSP Iaşi, confirmat şi de DSU.

Directorul DSP Iaşi speră ca spitalul de la Leţcani să fie dat în folosinţă cât mai repede, astfel încât să poată fi aduşi aici pacienţi infectaţi, mai ales că spitalele din jur nu mai fac faţă.

În prima zi de funcţionare, spitalul va avea 6 paturi, după care numnărul acestora va creste pana la 12. Iar în
momentul în care va veni şi Stocatorul de oxigen se va ajunge până la 24 de paturi ATI. Cu staţiile de oxigen de
acum nu pot funcţia în siguranţă mai mult de 12 paturi, spune medicul Cepoi. Personalul medical va fi detaşat din spitale non-COVID din Iaşi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt