Sunt indicii că Omicron este o variantă de scăpare de protecţia anticorpilor. Este o problemă

Sunt indicii că Omicron este o variantă de scăpare de protecţia anticorpilor. Este o problemă

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, spune că sunt indicii că noua variantă de coronavirus Omicron ar reprezenta o variantă „de escape, de scăpare de sub acţiunea neuralizantă a anticorpilor” şi că, din datele prreliminare, ar putea reinfecta persoanele trecute prin boală sau genera infecţii la cei vaccinaţi.

„Este una dintre cele mai interesante variante de Sars-Cov-2, în sensul în care există acumulate peste 30 de mutaţii la nivelul proteinei spike, lucru nemaiîntâlnit până la acest moment să avem atâtea mutaţii acumulate pe aceeaşi tulpină virală, dintre care aproape jumătate sunt în zona critică a proteinei spike, exact în zona în care se leagă anticorpii neutralizanţi, anticorpii care apar atât după vaccin, cât şi după boala naturală”, a spus luni seara la Antena 3 Valeriu Gheorghiţă, potrivit Mediafax.

El spune că unt indicii că Omicron ar reprezenta o variantă „de escape”.

„Din acest punct de vedere sunt indicii importante că această variantă virală ar reprezenta într-adevăr o variantă de escape, de scăpare de sub acţiunea neutralizantă a anticorpilor, ceea ce reprezintă o problemă dacă luăm în calcul eficienţa vaccinurilor şi protecţia pe care o avem în momentul de faţă după vaccinare şi după trecerea prin boală”, a spus el.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt