Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătăţii; ordinul - în Monitorul Oficial

Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătăţii; ordinul - în Monitorul Oficial

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat luni ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, farmaciile pot opta pentru desfăşurarea activităţii de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obţinerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Avizul este valabil şase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu şase luni.

"Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătăţii, şi care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial", precizează sursa citată.

Conform MS, farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 din nazofaringe.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt