Testele rapide sunt mai puţin sensibile la varianta Omicron şi pot oferi rezultate fals negative

Testele rapide sunt mai puţin sensibile la varianta Omicron şi pot oferi rezultate fals negative

Testele antigen pentru depistarea COVID-19, care au avantajul de a oferi un rezultat în doar câteva minute, sunt mai puţin sensibile la varianta Omicron decât la variantele anterioare. Aceste teste au mai multe şanse să indice un rezultat fals negativ în ciuda unei infectări cu Omicron, avertizează autorităţile sanitare din SUA.

"Datele preliminare sugerează că testele antigen detectează bine varianta Omicron, dar cu o sensibilitate redusă", a declarat într-un comunicat spus Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA).

Agenţia a precizat, însă, că va autoriza în continuare utilizarea acestora, urmând instrucţiunile precise de utilizare, relatează AFP.

"Dacă o persoană testează negativ cu un test antigen, dar este suspectată că are COVID-19, de exemplu având simptome sau o probabilitate mare de infecţie din cauza expunerii, este importantă continuarea cu un test molecular (sau PCR)", potrivit FDA.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt