Trei pacienti au murit la Unitatea mobila de Terapie intensiva de la Victor Babes

Trei pacienti au murit la Unitatea mobila de Terapie intensiva de la Victor Babes

Trei pacienţi cu COVID-19 şi-au pierdut viaţa la Unitatea mobilă de Terapie intensivă de la Spitalul "Victor Babeş", din primele informaţii rezultând că s-a produs o defecţiune la instalaţia de oxigen, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

"Ministerul Sănătăţii a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, că trei pacienţi şi-au pierdut viaţa la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaţionalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutul Naţional 'Victor Babeş' (PMB/ASSMB)", a transmis ministerul.

Potrivit sursei citate, din primele informaţii transmise Centrului Operativ Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, o defecţiune a avut loc la instalaţia de oxigen a unităţii mobile.

Cinci pacienţi au fost transferaţi rapid: unul într-o altă secţie din Spitalul "Victor Babeş" şi patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" şi Spitalul Floreasca, a precizat MS.

"Ministrul Sănătăţii a fost la faţa locului şi s-a informat despre starea pacienţilor şi asupra cauzelor incidentului", se arată în comunicat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt