Tudor Ciuhodaru: Căţei, pacienţi, pisici şi maşina de la morgă, imaginea spitalului românesc

Tudor Ciuhodaru: Căţei, pacienţi, pisici şi maşina de la morgă, imaginea spitalului românesc

Nu poţi face medicină cum trebuie când pacientul se întâlneşte cu căţelul în curtea spitalului sau chiar în lift, a declarat la Prima News medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru.

„Căţelul, pisica, maşina de la morgă, toate sunt pe aceleaşi circuite”, a spus Ciuhodaru. El s-a declarat sceptic privind ridicarea în patru ani a Spitalului Regional din Iaşi. „Eu sunt Toma Necredinciosul, am văzut ca la Iaşi spitalul s-a mutat de pe o colină pe alta, mă mir că n-au mai inventat nişte coline să mute spitalul. Insist pe ideea de centre de traumă, pentru că dacă bagi dermatologie în spitalul regional rişti să-l blochezi. La noi, dacă o butelie explodează n-avem loc în spitalul de arşi. Un cutremur noaptea la Iaşi ar produce 9000 de urgenţe, iar spitalul de urgenţă e cu rsic seismic maxim”, a adăugat Ciuhodaru.

Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică, a explicat că statul trebuie să ducă reţeaua de sănătate acolo unde sunt oamenii care au nevoie, pentru că are obligaţia consituţională să asigure asistenţa medicală. „Infrastructura publică de sănătate este o chestiune de securitate naţională. Trebuie să fie un sistem public accesibil în permanenţă”, a explicat experta.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor a spus că spitalele de stat ar trebui să primească mai mulţi bani, altfel, un pacient ajunge să nu aibă acces la privat din cauza lipsei banilor şi nici la stat, pentru că nu sunt dotările necesare. Avem spitale care primesc bani la nivelul lunii februarie 2020, a adăugat Barbu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt