Utilaje agricole pentru vaccinaţi

Utilaje agricole pentru vaccinaţi

Dacă trăiţi în mediul rural şi decideţi să vă vaccinaţi în perioada următoare aţi putea câştiga un utilaj agricol. Nu este o glumă. Pentru a stimula imunizare, guvernanţii se gândesc să organizeze tombole cu astfel de premii. De cealaltă parte… nevaccinaţii ar putea avea interzis la mall şi la restaurant în weekend, spune vicepremierul Dan Barna.

Cum valul patru bate la uşă, iar varianta delta este mult mai contagioasă, guvernanţii iau în calcul tot felul de metode pentru a convinge mai mulţi oameni să se vaccineze.

Tot pentru a stimula imunizarea, coaliţia de guvernare se gândeşte şi la anumite restricţii pentru cei nevaccinaţi. După odelul altor ţări europene.

Rămâne de văzut dacă guvernul va decide să pună în practică aceste scenarii.

Până atunci, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care cei care se vaccinează pentru COVID 19 pot
beneficia la cerere de câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză efectuată. De libere se pot bucura şi părinţii copiilor de până la 18 ani sau cei ai tinerilor cu dizabilităţi care se imunizează.

Varianta Delta face ravagii în Marea Britanie, Rusia, Portugalia, dar şi Spania. O singură persoană infectată poate
transmite virusul mai departe către alte şapte. În plus, nu mai este nevoie de cel puţin 15 minute petrecute lângă cineva bolnav pentru a lua virusul. Varianta Delta se poate transmite chiar în cinci sau zece secunde, spun experţii australieni din sănătate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt