Vaccinare anemică în mediul rural

Vaccinare anemică în mediul rural

Interesul tot mai scăzut al românilor pentru vaccinarea anticovid a dus la închiderea a peste 100 de centre din
întreaga ţară. Nici soluţia caravanelor de imunizare care străbat satele ţării nu pare să aibă vre-un efect. La câţiva
kilometri de Bucureşti, multora dintre oameni vaccinul le pare mai periculos decât boala.

În localitatea ilfoveană Grădiştea trăiesc aproape 3 mii de oameni. 90 la sută dintre aceştia nu s-au vaccinat nici până acum. Pentru a spori rata de imunizare în rândul localnicilor, autorităţile au trimis în sat o caravană mobilă. Mai puţin de 10 persoane au trecut însă pragul sălii de cununii devenită peste noapte centru de vaccinare. La aproape doi ani de la debutul pandemiei, localnicii sunt sceptici cu privire la beneficiile serurilor anti-covid.

Când sunt întrebaţi, cei mai mulţi susţin că s-au vaccinat. Datele oficiale arată însă contrariul. Medicii au mâinile legate.

Deşi centrul de vaccinare a fost amenajat chiar în primărie, edilul nu a fost prezent la eveniment. De altfel, sunt luni de zile de când o persoană din localitate a fost diagnosticată cu infecţia cu noul coronavirus.

Din cei 3200 de oameni, cât are Grădiştea, în prima zi de vaccinare la ei în sat, doar 8 localnici au dorit să le fie
administrat serul care le poate salva viaţa.

De la începutul campaniei de vaccinare, doar aproximativ 50 de mii de români din mediul rural s-au vaccinat prin
intermediul echipelor mobile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt