Minaur Baia Mare l-a achiziţionat pe sârbul Stefan Vujic

Minaur Baia Mare l-a achiziţionat pe sârbul Stefan Vujic

Echipa masculină de handbal CS Minaur Baia Mare l-a transferat pe centrul sârb Stefan Vujic, care a jucat ultima oară la CS Dinamo Bucureşti, a anunţat, luni, clubul maramureşean pe site-ul său oficial.

În ultimul sezon, Vujic a evoluat destul de puţin, în doar cinci meciuri din Liga Zimbrilor, marcând de 7 ori. În EHF European League, tot cu Dinamo, Vujic are patru prezenţe şi 8 goluri marcate, notează sursa citată.

Stefan Vujic s-a născut pe 6 iulie 1991, la Rijeka (Croaţia). Handbalistul de 1,92 m şi 90 kg a mai jucat în cariera sa pentru RK Porec (până în 2013), HBC Nantes (2013-2014), Istres (2014-2015), RK Zagreb (2015-2017), Steaua Bucureşti (2017-2019).

Joacă din 2017 pentru echipa naţională a Serbiei, având 33 de selecţii şi 60 de goluri marcate. Până atunci, Vujic jucase pentru naţionala Croaţiei.

Vujic este al cincilea transfer perfectat de Minaur pentru sezonul viitor, după portarul ucrainean Anton Terehov (Sandra SPA Pogon Szczecin/Polonia), interul dreapta brazilian Anderson Mollino da Silva (Angel Ximenez/Spania), pivotul angolez Gabriel Massuca Teda (CD 1 Agosto Luanda) şi pivotul ucrainean Serghei Petricenko (MSK Povazska Bystrica/Slovacia).

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt