Radu Drăguşin poate debuta în Premier League duminică, de la ora 18:30, pe Prima Sport 1, contra lui Manchester United

Radu Drăguşin poate debuta în Premier League duminică, de la ora 18:30, pe Prima Sport 1, contra lui Manchester United

Tehnicianul echipei Tottenham, Ange Posteoglou, a declarat, vineri, că Radu Drăguşin şi Timo Werner, jucătorii achiziţionaţi în această săptămână, sunt apţi pentru meciul de Premier League cu Manchester United.

"Sunt foarte fericit că i-am adus pe ambii băieţi. Timo - cred că toată lumea ştie pedigree-ul său de joc, evident în Germania, în Premier şi apoi înapoi în Germania. Îl cunosc de foarte mult timp. Cred că se potriveşte bine pentru noi din punct de vedere al jocului, dar şi un tip bun, o personalitate bună şi foarte motivat să vină la Tottenham şi să joace pentru noi. Radu este asemănător. Evident, un post pe care l-am cam prioritizat. Evident, am intrat în sezon un pic mai slab în (termeni de) numere în acea zonă - l-am lăsat să plece pe Davinson Sanchez. Aşa că am cam ştiut că, dacă va exista o oportunitate bună în ianuarie, vom face o mişcare. Ne-am uitat la el de ceva vreme”, a spus tehnicianul.

"Johan (Lange) şi băieţii de acolo au muncit din greu pentru a oferi nişte opţiuni şi au identificat rapid că Radu ar fi o potrivire excelentă pentru noi - am avut o discuţie bună cu el. Din nou, cred că din punct de vedere fotbalistic, dar şi al mediului şi culturii pe care le avem, el se va potrivi foarte bine. Din câte am înţeles, amândoi vor fi apţi să joace (împotriva lui Manchester United), ceea ce este primul lucru şi, în al doilea rând, Radu a jucat până săptămâna trecută, aşa că este în formă bună. Iar Timo nu a mai jucat de ceva timp - evident că au avut pauza de iarnă (în Germania), dar a revenit la antrenamente în ultimele şapte-zece zile. Aşa că amândoi vor fi disponibili, ceea ce este un lucru bun”, a adăugat el.

Tottenham întâlneşte Manchester United duminică, în deplasare, de la ora 18.30, pe Prima Sport 1, în etapa a 21-a a campionatului Angliei.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt