Statele membre ale UE îşi coordonează livrările de armament defensiv pentru Ucraina

Statele membre ale UE îşi coordonează livrările de armament defensiv pentru Ucraina

Miniştrii Apărării din Uniunea Europeană discută luni un plan de a finanţa în comun livrări de arme în valoare de 500 de milioane de euro către Ucraina, iar acestea vor include o serie de arme defensive pentru a respinge forţele ruse, a declarat luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a făcut apel la o coordonare a eforturilor UE, potrivit Reuters.

"Statele membre trebuie să ofere aceste arme, trebuie să se coordoneze în privinţa acestor resurse", a spus Borrell înaintea unei reuniuni virtuale a miniştrilor Apărării din UE.

"Lupta este dură, Kievul rezistă, iar Rusia plăteşte un preţ ridicat în privinţa numărului de victime, dar trebuie să oferim muniţie, trebuie să oferim arme de mare calibru şi echipamente antitanc. De asemenea, combustibil pentru tancuri, pentru avioane. Iar toate acestea trebuie coordonate", a afirmat şeful diplomaţiei europene.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt