Oameni ţinuţi în beci, ascunşi de ochii lumii

Oameni ţinuţi în beci, ascunşi de ochii lumii
foto: Pixabay

Azilul din Mureş unde oamenii erau ţinuţi în subsol, fără lumină, în mizerie, fără aerisire, mâncare sau îngrijire a fost vizitat de 3 echipe de control ale statului. Nimeni nu a fost în stare să descopere oroarea ce era în spatele uşilor. Pacienţii trăiau iadul pe pământ. Erau... ascunşi de ochii tuturor! Deşi prefectura Mureş spune că printre pacienţi nu erau copii, imaginile arată contrariul. Procurorii DIICOT s-au sesizat în acest caz. În timp ce bolnavii au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, patronul şi angajaţii centrului au fost duşi la audieri.

Nu este o scenă dintr-un film horror, ci realitatea dintr-un azil din Mureş. Vorbim despre centrul „Căsuţa Lu’ Min” din localitatea Brădeşti, care, potrivit descrierii de pe internet pare locul perfect pentru persoanele cu dizabilităţi. În realitate însă, acolo era locul în care domneau ororile. Vecinii povestesc că auzeau în miez de noapte ţipete şi urlete şi nu o dată au luat legătura cu proprietarul. Aceste fotografii primite de la anchetatori arată iadul în care 7 persoane, care nu figurau în actele azilului, erau ţinute pe câţiva metri pătraţi, într-un subsol şi o încăpere dosită, fără lumină naturală şi în condiţii inumane.

Cu adevărat şocant este că un control al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială a avut loc la azilul din Brădeşti în urmă cu doar două zile şi nu s-a găsit nimic suspect.

Georgiana Pascu, managerul centrului de resurse juridice, a fost cea care a sunat la 112. Asta după a primit informaţii despre ororile din spatele porţilor. Mulţi dintre pacienţi nu se puteau mişca, erau nemâncaţi, neîngrijiţi, iar unii trăiau într-o încăpere de doar 3 metri pătraţi fără pic de lumină. Accesul spre această cameră era blocat cu o masă pe care erau aşezate cărămizi şi materiale de construcţii. Chinurile la care erau supuşi pacienţii sunt de nedescris.

13 oameni au fost transportaţi la UPU Târgu Mureş. 11 dintre ei au fost internaţi la psihiatrie.

Pacienţii sunt din Covasna, Târgu Mureş şi Bucureşti. DGASPC Sector 6 a confirmat că 5 dintre pacienţii de acolo erau din Capitală şi au ajuns la acel centru după ce altele i-au respins din cauza problemelor psihice grave.

La fiecare vizită la centrul din Bărdeşti, ultima din data de 29.06.2023, angajaţii Serviciului Persoane Adulte cu Handicap Permanent, din subordinea DGASPC Sector 6, s-au întâlnit cu cei 5 beneficiari, au verificat starea lor de sănătate din punct de vedere fizic şi psihic şi au constatat că aceasta este bună, eventual cu mici evoluţii pozitive.

Un aparţinător al unui pacient internat în azilul groazei din Mureş spune că niciodată nu a avut acces în camera în care era internată mama sa.

În imaginile din azilul din Brădeşti apare şi un minor, care stă într-un pat din subsolul clădirii. Prefectura Mureş neagă însă că printre pacienţi au existat copii. Azilul din Brădeşti este deţinut de Asociaţia RE-MIN. Membrii fondatori sunt doi angajaţi ai Administraţiei Penitenciarelor. Vicepreşedintele asociaţiei este chiar un inspactor al DGASPC Mureş. Patronul explică situaţia de acolo.

PATRON: Domnii care erau ţinuţi la subsol erau şi pe terasă şi peste tot. Jos este spălătorie, nu au fost cazaţi peste noapte. Persoanele care au fost găsite în alte spaţii decât cele de cazare, s-au găsit 2 persoane şi în grădină, 2 în foişor, nu au fost cazaţi.
REPORTER: E ca şi cum ne spuneţi că se plimbau pe unde puteau şi s-au dus în beci că e răcoare?
PATRON: Nu erau singuri, erau cu două doamne de la spălătorie.
REPORTER: Aveau şi răni, fecale..
PATRON: Nu erau, era betadină.

Unul dintre foştii beneficiari ar fi anunţat Consiliul Judeţean Maramureş că pacienţii sunt chinuiţi în azil. Acolo erau cazaţi 23 de oameni din judeţul său.

La azilul din Brădeşti au fost 3 controale în ultima lună, pe 14, 20 şi 26 iulie. Toate rapoartele arătau că în centru nu există probleme. Din păcate, situaţia azilelor groazei este cunoscută de ani de zile de autorităţi.

În urma ororilor descoperite, şeful AJPIS Mureş a fost eliberat din funţie, iar prefectul judeţului a cerut ca toate unităţile de asistenţă socială să fie verificate. Dosarul a ajuns la DIICOT, iar DNA a deschis un dosar penal in rem pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt