10.000 de pelerini la Peştera Sfântului Andrei

10.000 de pelerini la Peştera Sfântului Andrei
foto: arhivă

Aproape 10.000 de credincioşi au ajuns şi la peştera Sfântului Andrei din localitatea constănţeană Ion Corvin! An de an oamenii merg acolo în pelerinaj convinşi de puterile tămăduitoare ale peşterii şi, mai ales, ale sfintelor moaşte. 

Sfântul Apostolul Andrei a intrat pentru prima oară în ţară, în zona Dobrogei. Şi-a găsit lăcaş într-o grotă şi a început să predice cuvântul Domnului. La biserica din localitatea Ion Corvin, oamenii s-au aşezat răbdători la coadă, ca să ajungă la moaştele sfântului. Apoi şi-au continut drumul spre peştera care i-a fost adăpost în drumul lui prin această regiune.

Pelerinajul a devenit deja tradiţie la marginea localităţii constănţene. Peste 150  de jandarmi au asigurat ordinea şi zeci de preoţi veniţi chiar şi de peste hotare au oficiat slujba.

Peştera Sfântului Andrei,  vizitată an de an de enoriaşi, se află la aproximativ 80 de kilometri de Constanţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt