100 de ani de la prima medalie olimpică. La ce sport a primit România bronzul doar pentru că a participat

100 de ani de la prima medalie olimpică. La ce sport a primit România bronzul doar pentru că a participat

Acum exact 100 de ani, la Paris, începeau Jocurile Olimpice din 1924, ediţie la care România a câştigat prima medalie, informează COSR.

După un drum care a durat 4 zile , la clasa a III-a a unui tren plin de emigranţi, echipa de rugby în XV a României a debutat în competiţia olimpică alături de Franţa şi SUA. Chiar dacă a pierdut ambele meciuri, România a terminat cu bronzul la gât, o performanţă memorabilă pentru sportul românesc.

Pe 4 mai 1924, pe stadionul Colombes, România a jucat împotriva Franţei (scor 3-59, eseul tricolorilor fiind reuşit de Florin Tudor). Partida cu SUA s-a disputant pe 11 mai, România a cedat cu 37-0 în faţa celor care aveau să cucerească aurul olimpic.

Potrivit COSR, cei care au scris prima pagină din istoria olimpică a românilor medaliaţi la Jocuri sunt: Dumitru Armasel, Nicolae Atanasiade, Gheorghe Bentia, Ion Cociocianu, Constantin Cratunescu, Teodor Florian, Ion Garlesteanu, Petre Ghitulescu, Constantin Ionescu, Octav Luchide, Henry Manu, Nicolae Marascu, Teodor Marian, Sorin Mihailescu, Paul Nedelovici, Iosif Nemes, Gheorghe Sfetescu, Mircea Sfetescu, Sterian Soare, Atanasie Tanasescu, Mihai Vardala, Paul Vidrascu, Dumitru Volvoreanu.

La ediţia de la Paris a Jocurilor Olimpice din 1924 a fost inaugurat conceptul de sat olimpic, s-a organizat pentru prima dată ceremonia de închidere a competiţiei, a fost adoptată deviza olimpică ”Citius – Altius - Fortius” şi, tot pentru prima dată, o parte din întreceri au fost transmise live, la radio.

Afla mai multe desprerugbyprimamedialieolimpiada
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt