A furat din cutia milei. Dar s-a şi închinat

A furat din cutia milei. Dar s-a şi închinat

A furat, dar s-a şi închinat, ca să i se ierte păcatele. În Bucureşti, un bărbat a dat atacul la cutia milei într-o biserică şi a dispărut, dar înainte şi-a făcut cruce. Momentul a fost filmat de camerele de supraveghere. Preotul a sunat la poliţie, iar hoţul a fost prins după trei zile. Venise pregătit de acasă cu diverse obiecte care l-au ajutat să fure banii cât mai repede.

Ziua-n amiaza mare, biserica Naşterea Maicii Domnului din sectorul şase al Capitalei a fost jefuită. În imagini se vede cum hoţul ajunge lângă cutie şi se învârte pe lângă ea. Se ascunde în spatele unei cruci şi scoate din buzunar o sârmă. Aşteaptă câteva minute, făcându-şi curaj, se tot uită la femeia care vinde lumânări şi se asigură  că nu îl  vede. Vrea să iasă, dar femeia se întoarce către el, aşa că hoţul se ascunde din nou.

Într-un final. îşi ia inima-n dinţi şi merge la cutia milei. Bagă sârma şi începe să scoată banii, dar puţin câte puţin, ca să nu atragă atenţia. În tot acest timp, se mai uită la icoane şi se închină. După ce consideră că şi-a făcut plinul, bărbatul merge la angajata bisericii, vorbeşte cu ea, dă un telefon apoi pleacă. Crucile şi rugăciunile nu l-au ajutat totuşi şi, mai ales, camerele de supraveghere, care l-au filmat.

Preotul bisericii a sunat la poliţie şi, după  trei zile, hoţul a fost prins. Acum, conform legilor pământeşti, el este pentru furt calificat. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt