Aliatul lui Putin în Ucraina, acuzat de trădare. Viktor Medvedciuk ar fi dat ruşilor informaţii despre poziţiile ucrainenilor

Aliatul lui Putin în Ucraina, acuzat de trădare. Viktor Medvedciuk ar fi dat ruşilor informaţii despre poziţiile ucrainenilor

Biroul de Stat pentru Investigaţii din Ucraina a anunţat joi că a încheiat o anchetă preliminară celei judiciare împotriva politicianului prorus Viktor Medvedciuk, aliat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Medvedciuk a fost prins de serviciile speciale ucrainene la o lună şi jumătate după ce fugise din arestul la domiciliu. 

Viktor Medvedciuk este acuzat de trădare şi de încălcarea legilor războiului, fapte pentru care ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare, arată un comunicat de pe site-ul de internet al Biroului, preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

Anchetatorii afirmă că politicianul a sprijinit conducerea Rusiei prin activităţi subversive împotriva Ucrainei, inclusiv prin colectarea de informaţii despre poziţiile unor unităţi militare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt