Ana Maria Popescu a fost desemnată pentru a cincea oară cea mai bună spadasină a lumii

Ana Maria Popescu a fost desemnată pentru a cincea oară cea mai bună spadasină a lumii

Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară, a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii, sâmbătă, de Federaţia Internaţională de Scrimă. 

Românca a primit Trofeul Cupei Mondiale, sâmbătă, la Lausanne, a transmis Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pe Facebook

Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) are 36 de ani şi a fost aleasă cea mai bună spadasină a lumii pentru a cincea oară, în sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2012-2013, 2019-2020, 2020-2021, un record.

''Sunt încântată, mândră şi foarte fericită să fiu astăzi, aici, la Lausanne, la Congresul Federaţiei Internaţionale de Scrimă, şi să primesc această distincţie, câştigătoarea rankingului mondial, în proba de spadă feminin, pentru a cincea oară. Niciodată nu am visat şi nu am crezut că voi ajunge aici, dar iată că s-a întâmplat. Sunt dovada vie că visele devin realitate atunci când crezi şi munceşti pentru ele. Mulţumesc echipei mele, federaţiei, clubului şi oamenilor care au fost zi de zi alături de mine pe acest drum al performanţei'', a declarat Ana-Maria Popescu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt