Au murit îngheţaţi în maşini

Au murit îngheţaţi în maşini

Tragedie într-o staţiune din nordul Pakistanului. Cel puţin 21 de oameni au murit îngheţaţi după ce un viscol puternic i-a transformat în prizonieri în propriile maşini. Armata a intervenit pentru a salva miile de turişti blocaţi în nămeţi.

Imaginile postate pe reţelele socială arată maşinile blocate în staţiunea montană aflată la o altitidine de 2.300 de metri. Viscolul puternic şi zăpada abundentă au îngropat la propriu maşinile turiştilor. Dezastrul a fost sporit de copacii căzuţi pe carosabil.

Peisajul feeric a adunat în zeci de mii de turişti în doar câteva zile în staţiunea Murree. Vacanţa liniştită s-a transformat însă în coşmar. Înrăutăţirea bruscă a vremii i-a surprins pe mulţi în timp ce mergeau bară la bară pe drumul cu un singur fir pe sens. Blocajul s-a întins pe mai mulţi kilometri. La venirea nopţii şi odată cu terminarea rezervelor de carburant, oamenii au început să dea semne de hipotermie. Până dimineaţa, peste 20 au fost găsiţi îngheţaţi în maşini.

O mie de oameni au fost salvaţi din nămeţi în urma operaţiunii de evacuare. Premierul Pakistanului a ordonat
deschiderea unei anchete.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt