Au spart sediul Partidului Democrat

Au spart sediul Partidului Democrat

Proteste violente au avut loc la Tirana! Sediul Partidului Democrat, care se află în opoziţie, a fost spart iar
manifestanţii aproape că l-au devastat. Culmea aceştia sunt…simpatizanţi ai partidului…dar supăraţi că liderul lor… Sali Berisha a fost înlăturat de la conducere.

Scene demne de un adevărat război au avut loc în capitala albaneză. Înarmaţi cu pietre şi ciocane, zeci de protestatari au atacat clădirea Partidului Democrat şi au spart geamurile şi uşile de securitate din metal ale sediului. Câţiva protestatari au intrat în clădire şi au reuşit să ajungă până la primul etaj al clădirii.

Unii dintre manifestanţi au folosit chiar şi scări în încercarea de a ajunge până la al doilea etaj al clădirii. Cu toate acestea, nu au putut să intre în biroul preşedintelui partidului, după ce forţele de ordine au intervenit şi i-au scos afară din sediu pe manifestanţi. Iar afară…îi aşteptau tunurile de apă şi gaze lacrimogene.

Sali Berisha a fost exclus din partid după ce oficialii de la Washington l-au declarat persona non-grata şi i-au interzis accesul în Statele Unite în urma unor acuzaţii de corupţie.

De partea cealaltă, Berisha a afirmat că oamenii voiau să transforme buncărul lui Basha într-o casă a libertăţii şi a
avertizat că lupta nu se va încheia aici. Ambasada Statelor Unite la Tirana şi-a exprimat îngrijorarea faţă de tensiunile izbucnite. Comisia Europeană şi mai multe ambasade europene din Albania au condamndat şi ele violenţele care au avut loc şi au cerut ca responsabilii să fie traşi la răspundere pentru faptele lor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt