Aurul verde al României, jefuit ca-n codru

Aurul verde al României, jefuit ca-n codru

Portul Constanţa, o nouă zi, o nouă surpriză. Dacă nu sunt containere cu gunoi care vin în ţară, sunt tiruri cu stejari seculari tăiaţi din pădurile României, care pleacă. Firma care deţine cele patru containere oprite azi de la export către Pakistan, încărcate cu buşteni însumând 160 de metri cubi de lemn, este acum obiectul unei anchete.

Patru containere stau aliniate pe platforma de control a vameşilor constănţeni. În documente, buştenii de aici apar drept cherestea. Este metroda prin care prin care aurul verde este exportat ilegal în ţările asiatice. Pe 10 iunie, poliţiştii de frontieră deschideauu şapte containere pline cu aproape 200 tone de buşteni. Urmau să ajungă în China.

Buştenii din cele patru containere au fost faţetaţi astfel încât să nu trezească suspiciuni în cazul unui control superficial.

Buştenii fară etichetă sunt imposibil de identificat. Nimeni nu ştie din ce păduri au fost tăiaţi.

Mai multe probe din trunchiuri diferite au fost luate de anchetatori şi trimise la laborator.

Începând din data de 1 ianuarie 2021, în România s-a interzis exportul de buşteni pentru o perioadă de 10 ani.
Exportatorii au găsit însă metode de a ocoli legea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt