Bărbat cercetat pentru că a încercat să vândă Arbidol adus din Rusia, pe internet

Bărbat cercetat pentru că a încercat să vândă Arbidol adus din Rusia, pe internet

Arbidolul este unul dintre medicamentele care au stârnit controverse în ţara noastră, foarte mulţi români dorind să îl cumpere, în urma apariţiei mai multor zvonuri care îl recomandau pentru tratarea COVID-19.

Un bărbat din Republica Moldova, care vindea fără drept medicamente care nu sunt autorizate, este cercetat penal, deoarece poliţiştii ieşeni s-au autosesizat, în urma apariţiei unor anunţuri pe internet. 

„La data de 11 noiembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un site de internet a fost postat un anunţ prin care se oferea spre vânzare un medicament care poate fi comercializat doar prin intermediul farmaciilor autorizate. În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 32 de ani care ar fi oferit spre vânzare medicamentele, deşi nu ar fi autorizat în acest sens. Asupra bărbatului au fost găsite 11 cutii cu medicamente, care au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt