Băut la volan, a ucis trei oameni

Băut la volan, a ucis trei oameni

Trei oameni au murit, printre ei şi un copil de un an,  iar un altul de 10 ani a fost rănit într-un teribil accident în judeţul Botoşani. Şoferul consumase alcool înainte să se urce la volan, la un moment a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un pod. Din maşină n-a mai rămas aproape nimic.

Alţi trei oameni, angajaţi ai companiei de apă Arad, au murit după ce au fost spulberaţi de un şofer care a adormit la volan. Vă avertizăm că urmează imaginii şi informaţii care vă pot afecta emoţional!

A fost carnagiu în localitatea botoşăneană Crasnaleuca. Doi bărbaţi de 46 şi 35 de ani şi un copil de 1 an şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a intrat cu viteză într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat. Chemate de martori, autorităţile au ajuns de urgenţă la faţa locului. Ce au găsit i-a şocat până şi pe salvatori. 

Poliţiştii au început cercetările. Şoferul ar fi consumat alcool înainte să conducă maşina.
Un grav accident a avut loc şi la Arad. Trei bărbaţi, angajaţi ai Companiei de Apă, au murit după ce au fost spulberaţi de un şofer care adormise la volan. Cei trei făceau lucrări în oraş, împreună cu alţi patru bărbaţi. Cu toţii se aflau în autoutilitară în momentul accidentului.
 
Impactul a fost atât de puternic încât una dintre victime a fost aruncată prin parbriz. Şoferul s-a ales cu dosar penal, iar accidentul este cercetat acum şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad. 
 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt